În această postare, povestesc despre întâlnirea mea cu primii ghioceni din pădurea de la marginea satului. Am petrecut ore întregi observând curbura delicată a petalelor și felul în care lumina dimineții se strecoară prin ele. Pe hârtia de bumbac, fiecare tușă de acuarelă a devenit un exercițiu de răbdare și de ascultare a naturii. Am descoperit că nuanțele de alb nu sunt niciodată pure, ci poartă reflexii de albastru, verde sau chiar mov pal. Tehnica umed-pe-umed m-a ajutat să surprind acea senzație de efemer, iar jurnalul meu de schițe a prins viață cu fiecare strat de culoare.