Ce înseamnă „jurnal de schițe” în acest context?
Nu mă refer la un caiet rigid de studiu, ci la un carnet personal, cu hârtie de bumbac, în care fiecare pagină devine un dialog între mine și floarea din fața mea. Nu există reguli de compoziție impuse – doar observația atentă și dorința de a prinde efemerul. Jurnalul meu nu este o galerie, ci o mărturie a clipei.
De ce hârtia de bumbac și nu alt suport?
Hârtia din bumbac absoarbe apa altfel decât cea obișnuită. Pigmentul pătrunde în fibre, iar nuanțele capătă o adâncime pe care nu o poți obține pe un suport neted. Pentru mine, această textură este ca pământul din care răsar florile – naturală, caldă, imperfectă. Fiecare foaie are propria personalitate, iar eu învăț să lucrez cu ea, nu împotriva ei.
Ce rol joacă poezia în aceste pagini?
Nu scriu poezii în sens clasic, ci notez gânduri, fragmente de versuri care îmi vin în timp ce pictez. Uneori este un singur cuvânt – „liniște” – scris cu creionul lângă o petală de viorea. Alteori, o frază întreagă despre cum lumina de seară transformă o lalea roșie într-o amintire. Poezia este liantul dintre culoare și emoție.
Este această practică accesibilă oricui?
Da, cu condiția să ai răbdare. Nu trebuie să fii artist profesionist. Am început și eu cu schițe stângace, cu pete de acuarelă care păreau dezordonate. Important este să observi, să aștepți ca stratul de culoare să se usuce, să revii a doua zi și să adaugi o umbră. Răbdarea se învață, iar florile de primăvară sunt cele mai bune învățătoare.
Ce nu vei găsi în aceste însemnări?
Nu vei găsi prețuri, oferte de tablouri de vânzare sau promovare plătită. Nu există galerii comerciale sau consultanță de business. Este doar un spațiu personal, dedicat artei lente și bucuriei de a reda pe hârtie ceea ce ochiul vede și inima simte. Fără grabă, fără obligații.